Ghidul introductiv în Sindrom Lynch pentru Medici și Ghidul introductiv în Sindrom Lynch pentru Pacienți au fost medaliate “UMF Carol Davila”

Ghidul introductiv în Sindrom Lynch pentru Medici și Ghidul introductiv în Sindrom Lynch pentru pacienți sunt doua apariții editoriale care s-au bucurat de aprecierea Editurii Carol Davila precum și a Universității de Medicina și Farmacie UMF Carol Davila București, cu ocazia “ZILELOR UNIVERSITĂŢII”

Acestea au văzut prima data tiparul Editurii UMF Carol Davila în data de 21 Martie, anul curent, cu ocazia Lansării Publice și Academice a Societății Romane de Sindrom Lynch, eveniment găzduit de UMF Carol Davila, care a și sponsorizat tipărirea volumelor din mapele evenimentului.

Fiind rezultatul generozității științifice dar și de timp a unor cadre universitare de intalta prestanță, cărora le mulțumim pe aceasta cale, Ghidul introductiv în SL pentru medici reușește să concentreze cele mai actuale și specifice informații medicale în diferite specialități, devenind un instrument extrem de util pentru medicii care pot întâlni acești pacienți. Rostul lui e de a desprinde acest diagnostic din manual în practica de zi cu zi, întrucât șansă de a-i întâlni pentru specialiștii în oncologie, gastroenterologie, ginecologie, urologie, anatomie patologica, este de 1:35 cancere de colon, respectiv 1:63 cancere de endometru.

Ghidul introductiv în SL pentru pacienți este o colecție de informații medicale adresate pacienților care trec prin acest diagnostic, atancand probleme sensibile, referitoare la înțelegerea importantei planului de screening și aderentei pe termen lung la acesta, la contextul familial al pacientului, întrucât transmiterea acestui sindrom este familiala, având șanse de 50% de a fi transmisa în descendenta, precum și la principalele semne și simptome care să conducă în timp util pacientul la medic. Este un “supliment” al consultului genetic, pacientul putând reveni la întrebări sau informații care sunt disponibile în timpul unui astfel de consult, însă impactul emoțional poate să le facă mai greu de absorbit în timpul unei consultații.

Cele doua ghiduri au fost eliberate în mod gratuit atât medicilor, cu ocazia diferitelor evenimente științifice, cât și pacienților care s-au adresat în mod direct societății ori a căror medici ni le-au solicitat. Ele sunt complementare, nu doar cromatic, ci si informational, impreuna putand contribui la realizarea dezideratului SRSL “Dam vietii timp!”

Le puteți primi în mod gratuit, în format fizic, solicitandu-le pe adresa contact@srsl.ro!

Mulțumim autorilor care și-au dăruit timp și pricepere, respectiv Dna Prof Univ Dr Corina Pop, Dl Pof Univ Dr Bogdan Geavlete, Dna Conf Univ Dr Roxana Bohiltea, Conf Univ Dr Diana Loreta Păun, Dl Conf Univ Dr Gabriel Becheanu, Sef Lucrări Doctor Sorina Lăură Diaconu, Șef de Lucrări Doctor Adrian Vasile Dumitru; Șef de Lucrări Doctor Lucian George Eftimie; Sef Lucrări Dr Alexandra Mirica; Șef de Lucrări Doctor Cosmin Ene; Șef de Lucrări Doctor Luiza Georgia Șerbănescu; Asistent Universitar Doctor Cătălin Bulai; Asistent Universitar Doctor Răzvan Popescu; Asistent Universitar Doctor Oană Cristina Voinea; Medic Primar Doctor Florina Mihaela Nedelea; Medic Primar Camelia Ștefănescu; Medic Specialist Teodor Ionuț Constantin; Medic Specialist Adrian Militaru; Medic Rezident Ana-Măria Cioca; Medic Rezident Cristiana Durdu; Medic Rezident Teodora Coman

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *